A lovit intenționat un polițist care dirija traficul în București, apoi a fugit. Ce au descoperit când l-au oprit

A lovit intenționat un polițist care dirija traficul în București, apoi a fugit. Ce au descoperit când l-au oprit
Publicat: 02/10/2014, 11:23
Actualizat: 11/04/2019, 06:12

Potrivit lui Andrei Codău, accidentul a avut loc în jurul orei 08.00, la intersecția străzii Orșova cu Bulevardul Virtuții, în Sectorul 6. Polițistul care dirija traficul în intersecție i-a făcut semn unui șofer, în vârstă de 24 de ani, să oprească.

Ulterior, când polițistul i-a cerut să prezinte documentele, a constatat că în mașină miroase a alcool și i-a cerut tânărului să coboare, moment în care șoferul a pornit în viteză. Tânărul l-a agățat pe polițist cu mașina și l-a târât pe o distanță de zeci de metri, apoi a fost oprit în trafic. Când a încercat să fugă cu mașina, șoferul a lovit un alt autoturism, a precizat Codău.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul nu avea permis de conducere.

Agentul de poliție are răni la picioare, acesta fiind transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Universitar de Urgență București, a mai spus Codău.

Polițiștii fac cercetări la fața locului, iar tânărul urmează să fie audiat și să fie dispuse măsurile în cazul acestuia, în dosarul care va fi deschis pe numele lui.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Marina SUA a folosit sistemul Aegis, similar celui de la Deveselu, pentru a intercepta rachetele...
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Cum am putea ajunge iar la tăieri de salarii si pensii. Expert român din Elveția:...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O tânără își dorea șase intervenții estetice, iar chirurgul găsit online i le-a făcut pe...
O femeie din Hunedoara a mințit că a fost violată, pentru a-i ascunde soțului că...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Andreea Berecleanu, secretul unei forme fizice de invidiat: "Știți ce beau în fiecare dimineață?"
În cât timp ajungi milionar dacă investeşti 25 de lei pe zi
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a...
Pensionarii care pot ieși cu 11 ani mai devreme la pensie. Ce acte sunt necesare...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce riști dacă nu plătești amenda de circulație?
Liderul Hezbollah a fost de acord cu oprirea temporară a focului cu câteva zile înainte...
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Triunghi amoros în Formula 1. Doi piloți și blonda de la drept
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolata Dubai. “Exact cât să mănânci o dată sau...
Cum s-a produs, de fapt, accident în care 22 de elevi și 3 profesori au...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Un sit enigmatic din Madagascar ar fi fost construit de oameni cu origini zoroastriene